Xiaomi a lansat Mi TV 2S – un Smart TV 4K cu diagonala de 48″ și o grosime de doar 9.9 mm

0
489
Xiaomi Mi TV 2S

Despre televizoarele celor de la Xiaomi v-am mai vorbit în trecut atunci când acestia au lansat Mi TV 2, iar astăzi a venit momentul să vă prezint un nou model al chinezilor, Mi TV 2S, care a debutat ieri în China.

Mi TV 2S este un Smart TV 4K care vine cu un display Samsung de 48 inch (121 cm) cu rezoluție de 3840 x 2160 pixeli, timp de răspuns de 8 ms și o rată a contrastului de 4000:1.

Rama care înconjoară ecranul are o grosime de doar 9.9 mm și este din aliaj de aluminiu, iar aceasta vine în mai multe variante de culori, și anume auriu, roz, albastru, verde și argintiu.

Televizorul are la bază un procesor quad-core MStar 6A928 tactat la 1.4 GHz (pe ARM Cortex-A17), accelerator grafic Mali-760 MP4, 2 GB RAM (DDR3) și o memorie internă de 8 GB.

În ceea ce privește sistemul de operare, acesta este Android 5.0 Lollipop cu MIUI TV, iar pe partea de conectivitate găsim WiFi 802.11 a/b/g/n/ ac, Dual-band 2.4 / 5GHz, Bluetooth 4.0, trei porturi HDMI 3.0, AV, un port USB 2.0 și un port USB 3.0.

Noul Mi TV 2S suportă decodarea H.265 1080p la 60 fps, H.263 1080p la 30 fps, MPEG1 / 2/4 1080p la 30 fps, VP8 1080P la 30 fps, REAL7 / 8/9 1080p la 30 fps și MJPEG 1080p la 30 fps. De asemenea, acesta poate afișa rezoluții 4K la 60 de cadre pe secundă, precum și un gamut de culoare YUV 4:4:4 necompresat.

Chinezii au lansat acest televizor în două variante, una Standard, care are un preț în China de aproximativ 483 dolari, și versiunea Cinema Edition, care are un preț de aproximativ 645 dolari. Mi TV 2S Cinema Edition vine în plus cu un sistem audio separat, care include o bară de sunet și un subwoofer dedicat.

Din păcate șansele ca Xiaomi Mi TV 2S să fie comercializat și în afara Chinei sunt foarte mici.

Xiaomi Mi TV 2S

Sursa: gsmarena

Articolul precedentZOPO a prezentat Speed 7, Speed 7 Plus și Z-Watch, două noi smartphone-uri și primul smartwatch al companiei
Articolul următorZTE a lansat Boost Max+, un phablet entry-level care costă 199 dolari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.