Xiaomi Mi TV 3 – un Smart TV Ultra HD cu ecran de 60″ și un preț de aproximativ 699 euro

0
857
Xiaomi Mi TV 3

Xiaomi Mi TV 3 este noul televizor al companiei chineze, care este cunoscută în special pentru smartphone-urile produse de aceasta.

Despre televizoarele Xiaomi v-am mai vorbit în trecut, ultima oară fiind vorba despre Mi TV 2S, iar de fiecare dată am fost plăcut surprins de prețurile practicate de aceștia. Din păcate șansele să le vedem și pe alte piețe sunt unele extrem de mici, dacă nu chiar nule (cel puțin pentru moment).

Noul Xiaomi Mi TV 3 va avea un preț de aproximativ 699 euro (3.100 lei), iar acesta vine cu o abordare interesantă, în sensul că practic acest televizor este compus din două părți, și anume display-ul, care are diagonala de 60 inch, respectiv placa de bază care este integrată în soundbar-ul inclus în pachet.

Xiaomi Mi TV 3

Așadar în cazul acestuia display-ul poate fi considerat un simplu monitor, din moment ce toate componentele importante le regăsim în soundbar, iar acest lucru a făcut posibil ca Xiaomi Mi TV 3 să fie un televizor foarte subțire, având o grosime de doar 11.6 mm.

Un alt element interesant este faptul că putem face upgrade la hardware-ul lui Xiaomi Mi TV 3, astfel încât în momentul în care apare un nou hardware mai puternic, să putem trece mult mai ușor la acesta.

Xiaomi Mi TV 3 vine cu un ecran care este produs de LG și are diagonala de 60 inch (aprox. 152 cm), iar acesta poate afișa imagini la o rezoluție 4K (de 3840 X 2160 pixeli).

Televizorul are o construcție realizată din aluminiu, iar singurul port pe care îl regăsim pe acesta este MiPort, prin intermediul căruia Xiaomi Mi TV 3 se conectează la soundbar-ul care are integrată placa de bază a acestuia. Pe soundbar sunt incluse toate porturile necesare, și anume 3 porturi HDMI 2.0, 2 porturi USB (1 x USB 2.0 + 1 x USB 3.0), VGA, AV și ethernet.

Xiaomi Mi TV 3 - porturi soundbar

Noul televizor al companiei chineze rulează sistemul de operare Android 5.1 Lollipop cu MIUI, iar pe partea de conectivitate mai găsim de asemenea Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac și Bluetooth 4.1 LE.

La baza lui Xiaomi Mi TV 3 se află un procesor quad-core MStar 6A928 tactat la 1.4 GHz (pe ARM Cortex-A17), acesta fiind ajutat de Mali-760MP4 pe partea de grafică, iar lista este completată cu o memorie RAM de 2 GB și un spațiu de stocare de 8 GB.

În ceea ce privește partea de audio, televizorul dispune de difuzoare stereo de 2.5 inch care vin cu tehnologia Dolby Virtual Surround Sound și Bass Boost.

Mai trebuie precizat faptul că soundbar-ul cu placa de bază poate fi achiziționat și separat, transformând astfel orice televizor standard într-un Smart TV. Prețul acestuia este de 139 euro.

Xiaomi Mi TV 3

Sursa: en.miui.com

Articolul precedentMai multe reduceri interesante de preț, valabile pentru o scurtă perioadă de timp, la Everbuying
Articolul următorHTC One A9 este noul smartphone lansat de compania taiwaneză – Specificații și preț

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.