Kruger&Matz LIVE 3 este noul smartphone al companiei poloneze – Specificații și preț

0
380
Kruger&Matz LIVE 3

Polonezii de la Kruger&Matz au lansat în România noul smartphone mid-range al acestora, și anume Kruger&Matz LIVE 3.

Compania poloneză este prezentă pe piața românească din anul 2014, iar Kruger&Matz LIVE 3 este cel mai nou telefon al acesteia, modelul de față reușind să iasă în evidență prin design-ul interesant, precum și datorită specificațiilor pe care le încorporează.

La baza smartphone-ului se află chipset-ul Qualcomm Snapdragon 615, cu procesor de tip octa-core (pe ARM Cortex-A53, 4 x 1.7 GHz + 4 x 1.0 GHz), 2 GB memorie RAM și 16 GB memorie internă, iar sistemul de operare cu care vine preinstalat este Android 5.0 Lollipop.

Kruger & Matz LIVE 3

Kruger&Matz LIVE 3 dispune de un ecran IPS cu diagonala de 5.0 inch și care poate afișa o rezoluție Full HD, de 1920 x 1080 pixeli. Pe partea din spate a telefonului regăsim o cameră principală cu senzor de 13 Megapixeli, autofocus și LED Flash, iar pe partea frontală are integrată o cameră de 8 Megapixeli pentru selfies și apeluri video.

În ceea ce privește conectivitatea, noul telefon vine cu suport dual-SIM, precum și cu suport pentru rețelele 4G LTE, iar lista este completată cu Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.0, GPS/A-GPS/GLONASS, radio FM, un port microUSB 2.0 și un jack de 3.5 mm.

Smartphone-ul Kruger&Matz LIVE 3 este echipat cu o baterie care are o capacitate de 3.050 mAh, iar dimensiunile acestuia sunt de 140 x 70 x 9,3 mm și are o greutate de 130.2 grame. Acesta are un preț recomandat de 999 lei, iar din România va putea fi achiziționat de la magazinele partenere: cel.ro, pcgarage.ro și evoMAG.ro.

Articolul precedentZTE 3C – smartphone de buget care vine cu un design plăcut și sistem de operare Android 5.1 Lollipop
Articolul următorAcoperire 4G Digi Mobil / RCS-RDS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.