Xiaomi Mi 5c este primul smartphone al companiei care vine cu procesorul Xiaomi Surge S1, creat in-house

0
160
Xiaomi Mi 5c

Cei de la Xiaomi nu sunt prezenți la MWC 2017, care se desfășoară în această perioadă în Barcelona, dar acest lucru nu îi oprește să lansese noi terminale, printre care se numără și Xiaomi Mi 5c, cel despre care o să vorbim mai multe în acest articol.

O noutate adusă de Xiaomi Mi 5c este prezența procesorului Xiaomi Surge S1, acesta fiind primul procesor creat in-house de companie. El este bazat pe arhitectură big.LITTLE și este de tip octa-core. Sunt prezente 4 nuclee ARM Cortex-A53 la 2.2 GHz și 4 nuclee ARM Cortex-A53 la 1.4 GHz, iar pentru partea de grafică este prezent chip-ul grafic Mali-T860MP4. În cadrul prezentării care a avut loc ieri compania chineză a ținut să precizeze că Surge S1 a reușit să obțină în AnTuTu un scor peste cel al procesorului Qualcomm Snapdragon 625.

Revenind la Xiaomi Mi 5c menționăm că acesta vine cu 3 GB memorie RAM (LPDDR3), iar pentru stocare este pusă la dispoziție o memorie internă de 64 GB (eMMC 5.0). Ca sistem de operare avem parte de Android 7.0 Nougat cu interfața MIUI 8 aplicată peste, iar bateria din dotare este una cu capacitatea de 2.860 mAh, fiind prezentă și tehnologia de încărcare rapidă.

Xiaomi Mi 5c

Xiaomi Mi 5c este contruit în jurul unui display JDI cu diagonala de 5.15 inch, el afișând imagini la o rezoluție Full HD (1920 x 1080 pixeli – cu o densitate a pixelilor de 428 ppi) și oferind o luminozitate de 550 nits. Nu lipsește nici sticla curbată 2.5D pentru protecție. Mai menționăm aici că în funcție de cât de multă lumină avem în jur ecranul va ajusta luminozitatea în mod automat, fiind prezente 2048 de nivele.

În dotarea telefonului găsim o cameră principală de 12 Megapixeli, care are o deschidere a diafragmei de f/2.2 și 1.25 μm dimensiunea pixelului, precum și focalizare automată și un bliț LED. Frontal întâlnim o cameră foto de 8 Megapixeli, cu o deschidere f/2.0 și lentile wide-angle, pentru a putea realiza niște selfie-uri de calitate.

Xiaomi Mi 5c

Ca opțiuni de conectivitate Xiaomi Mi 5c pune la dispoziție compatibilitatea cu rețelele 4G și suport VoLTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, Wi-Fi Display, Bluetooth 4.1, portul USB Type-C, jack-ul audio de 3.5 mm și radio FM. Frontal, integrat în butonul Home al telefonului, găsim și un senzor de amprentă, iar suportul dual-SIM nu lipsește nici el de pe listă (nano + nano).

Xiaomi Mi 5c dispune de o construcție metalică de tip unibody, are dimensiuni de 144.38 x 69.68 x 7.09 mm și cântărește 135 de grame. Acesta vine în mai multe variante de culoare, și anume negru, roz (Rose Gold) și auriu, iar în China noul smartphone al companiei va fi comercializat începând cu data de 3 martie, la un preț de 218 dolari.

Xiaomi Mi 5c

Articolul precedentLG G6, noul flagship al companiei – oferă un foarte bun raport ecran / corp și cameră foto duală cu lentile wide angle
Articolul următorBlackBerry Aurora – smartphone mid-range cu display HD de 5.5 inch, 4 GB RAM și sistem de operare Android 7.0 Nougat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.