Sharp Aquos Compact şi Sharp Aquos Zeta – smartphone-uri cu procesor Snapdragon 808 și 3 GB RAM

0
276
Sharp Aquos Zeta

Compania japoneză a lansat în țara sa de baștină două noi smartphone-uri din seria Aquos, acestea fiind Sharp Aquos Compact şi Sharp Aquos Zeta.

Când vine vorba de smartphone-uri cu display edge-to-edge japonezii de la Sharp se pare că într-adevăr știu ce fac, multe dintre modelele acestora beneficiind de acest lucru.

Din păcate cele mai bune modele sunt disponibile doar în Japonia, șansele de a le vedea și pe alte piețe fiind egale cu 0, la fel fiind și în cazul lui Sharp Aquos Compact şi Sharp Aquos Zeta. Însă asta nu ne oprește cu nimic să le admirăm, nu-i așa?

Ambele smartphone-uri sunt destul de asemănătoare în ceea ce privește partea de hardware, ele venind cu procesorul Snapdragon 808, de tip hexa-core (cel întâlnit și la LG G4 sau la nou lansatul LG V10), împreună cu Adreno 430 pentru partea de grafică, precum și o memorie RAM de 3 GB.

Sharp Aquos Zeta

Sharp Aquos Zeta

Sharp Aquos Zeta dispune de un display IGZO cu diagonala de 5.3 inch (rezoluție Full HD, de 1920 x 1080 pixeli), și protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4, are integrată o cameră foto principală de 13.1 MP (cu senzor BSI, deschidere f/1.9, LED Flash) și o cameră frontală de 8 MP, iar bateria este una de 3.100 mAh. De asemenea este prezent și un senzor de amprentă.

De cealaltă parte Sharp Aquos Compact, după cum îi spune și numele, vine cu dimensiuni mai compacte, acest smartphone având un display IGZO de 4.7 inch și care poate afișa o rezoluție de 1920 x 1080 pixeli. La fel ca și în cazul primului model, avem parte de o cameră principală de 13.1 MP, însă cea frontală este de această dată una de 5 MP, iar bateria este de 2.810 mAh.

Sharp Aquos Compact

Sharp Aquos Compact

Lista cu specificații a celor două noi telefoane Sharp este completată cu 4G LTE, WiFi 820.11 a/b/g/n /ac, Bluetooth 4.1, GPS/ GLONASS, NFC, iar acestea sunt de asemenea rezistente la apă și praf, fiind certificate IP55/58, cu precizarea că Sharp Aquos Compact este rezistent și la scufundări, fiind certificat IP68.

Nu au fost oferite informații privind prețurile la care vor fi comercializate în Japonia.

Sursa: gsmarena.com

Articolul precedentLG Watch Urbane 2 este primul smartwatch Android Wear cu conectivitate 4G LTE
Articolul următorSmartphone-uri 4G compatibile cu rețeaua 4G Digi Mobil / RCS-RDS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.