Samsung Galaxy J Max – phablet cu ecran de 7 inch și specificații destul de modeste

0
290
Samsung Galaxy J Max

Samsung Galaxy J Max a fost anunțat de companie zilele acestea, modelul de față fiind un phablet în adevăratul sens al cuvântului datorită ecranului care măsoară în diagonală 7 inch.

Trebuie să recunosc că mie personal îmi lasă impresia că am avea în față o tabletă și nu un smartphone precum ne spun sud-coreenii, dimensiunile sale recomandându-l astfel, iar din păcate specificațiile nu sunt chiar unele dintre cele mai atrăgătoare, fiind chiar modeste. Prețul noului telefon nu este nici el unul foarte atrăgător dacă ne raportăm la ansamblul hardware pe care ni-l oferă, fiind vorba de o sumă de aproximativ 200 de dolari.

Ce specificații ne oferă Samsung Galaxy J Max?

După cum am spus încă de la început, avem în față un phablet cu ecran de 7 inch, iar rezoluția afișată de acesta este una HD, de 1280 x 800 pixeli. Avem parte de un procesor cu patru nuclee tactat la 1.5 GHz și de 1.5 GB memorie RAM, iar memoria internă este de 8 GB, fiind prezent de asemenea și un slot pentru un card microSD de până la 200 GB.

Samsung Galaxy J Max

Samsung Galaxy J Max rulează sistemul de operare Android 5.1 Lollipop având interfaţa TouchWizz aplicată peste și dispune de conectivitate 4G LTE cu VoLTE, lista cu specificații fiind completată de suportul dual-SIM, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Wi-Fi Direct, Bluetooth 4.0, GPS / A-GPS / GLONASS, portul microUSB 2.0 și jack-ul audio de 3.5 mm.

Pe partea din spate a smartphone-ului se află integrată o cameră foto de 8 Megapixeli, cu o deschidere f/1.9, bliț LED și autofocus, în timp ce frontal găsim un senzor de 2 Megapixeli pentru fotografii de tip selfies și apeluri video. Noul Samsung Galaxy J Max are dimensiuni de 186.9 × 108.8× 8.7 mm, iar de alimentarea sa se ocupă o baterie cu capacitatea de 4.000 mAh. După cum am spus deja, prețul său este de 200 dolari, acesta fiind disponibil în India în variantele de culori negru și auriu.

Samsung Galaxy J Max

Sursa: samsung.com

Articolul precedentShinecon 3D VR Review – ochelari de realitate virtuală compatibili cu smartphone-urile cu diagonala de 3.5 – 6″
Articolul următorHuawei Honor 8, lansat oficial – smartphone elegant cu display de 5.2″, 4 GB RAM și cameră foto duală de 12 MP

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.