În ultima perioadă am început să testez din ce în ce mai des accesorii pentru smartphone, iar astăzi voi proceda la fel prin prezentarea unui review al lui Remax RB-M3, o boxă portabilă cu bluetooth care a reușit să mă convingă să o cumpăr – care sunt motivele o să vedeți în acest articol.
Boxa bluetooth Remax RB-M3 mi-a fost oferită în teste de către cei de la GSMnet.ro timp de o săptămână, perioadă în care m-am folosit intens de ea, supunând-o la mai multe teste pentru a vedea exact ce poate. Am mai avut tangențe până acum cu produse ale celor de la Remax (ca de exemplu camera video auto Remax CX-01), până acum acestea reușind să îmi lase o impresie plăcută și sper că acest lucru nu se va schimba în viitorul apropiat.
Ce găsim în pachet?
Cutia în care vine boxa portabilă Remax RB-M3 este una de dimensiuni nu foarte mari (dar nici foarte mici), aceasta fiind una foarte rezistentă chiar dacă este din carton (pentru un moment chiar m-a păcălit puțin și m-a făcut să cred că este vorba de lemn). După ce am am desfăcut cutia în care se afla aceasta, în ea am găsit, pe lângă boxa propriu-zisă, un cablu audio de 3.5 mm, un cablu de încărcare microUSB – USB și manualul de instrucțiuni care este în limba engleză.
Remax RB-M3 are pare de o construcție solidă, din aluminiu, dimensiunile fiind de 135 x 40 x 38 mm, ceea ce o face destul de compactă, iar greutatea este de aproximativ 150 de grame, fiind asadar ușor de transportat. Design-ul este și el reușit, plăcut ochiului, iar ca variante de culori putem alege între auriu (precum modelul pe care l-am testat), gri, argintiu și roșu.
Ce specificații oferă Remax RB-M3?
Boxa Remax RB-M3 este echipată cu două difuzoare stereo situate pe partea frontală, ele având o putere de 3 W fiecare, iar aceasta se poate conecta la toate dispozitivele compatibile Bluetooth ori prin intermediul cablului audio de 3.5 mm. Este prezent și un microfon, lucru care ne permite să îl folosim ca pe un handsfree bluetooth (precum este Parrot Minikit+), iar bateria are o capacitate de 700 mA, aceasta putând oferi o autonomie mai mult decât decentă.
Pe partea lateral stânga a lui Remax RB-M3 putem găsi comenzile, aici fiind prezente butoanele care ne vor permite să schimbăm piesa, cele pentru volum, precum și butonul multifuncțional, prin intermediul căruia vom putea opri și porni boxa sau prin intermediul căruia vom avea posibilitatea de a accepta și de a respinge un apel. Tot aici există și un locaș unde se „ascund” portul microUSB și jack-ul audio de 3.5 mm. Pe partea de jos se află două benzi de cauciuc, de-a lungul boxei, care nu vor permite acesteia să alunece (își fac treaba foarte bine).
Această boxă portabilă se împerechează foarte ușor cu dispozitivele compatibile Bluetooth, fie că vorbim de un telefon sau tabletă cu Android ori iOS, fie că vorbim de un laptop, prin ținerea apăsată a butonului multifuncțional (cel din partea de jos) până ce se va realiza împerecherea.
Mai țin să precizez și faptul că Remax RB-M3 „știe” două limbi, și anume engleza și chineza. În cazul în care aceasta vine setată în limba chineză, ea se poate schimba foarte ușor, prin ținerea apăsată a butonului multifuncțional până vei auzi primul bip. Dupa ce vei lua mâna de pe buton o să mai auzi un bip mai slab care îți va confirma faptul că limba a fost schimbată.
Cum se descurcă cele două difuzoare?
Trebuie să recunoscut faptul că am rămas plăcut surprins de sunetul pe care cele două difuzoare din dotare îl pot livra, acesta fiind unul clar și foarte puternic, precum și bogat în detalii. Pe scurt: își face treaba pentru care a fost creat foarte bine, aceasta putând fi folosită chiar și ca înlocuitoare a difuzoarelor unui laptop (eu așa fac în momentul de față). Indiferent dacă îl folosești conectat prin bluetooth sau prin cablul auxiliar, calitatea este una bună (cu precizarea că sunetul este mai puternic în cel din urmă caz).
După cum am amintit mai sus, este prezent și un microfon, Remax RB-M3 putând fi folosit pentru a efectua apeluri și a vorbi fără a mai fi nevoie de a ține telefonul la ureche. Și aici difuzoarele se comportă exemplar, vocea persoanei de la celălalt capăt al firului fiind una clară și puternică. De asemenea, interlocutorul mi-a confirmat că și el mă aude foarte bine, chiar dacă stăteam la aproximativ un metru depărtare de boxă, semn că microfonul își face și el treaba cum trebuie.
Cum stă Remax RB-M3 la capitolul autonomie?
Potrivit specificațiilor, bateria din dotarea lui Remax RB-M3 (care are capacitatea de 700 mA) poate oferi o autonomie de până la 5 ore în redare muzică și până la 6 ore în convorbiri telefonice. Din testele la care eu am supus boxa mi-au rezultat aproximativ 7 ore de redare muzică, ceea ce mi se pare suficient, mai ales că este peste ceea ce ne promite producătorul.
Concluzii finale
Remax RB-M3 este o boxă portabilă cu bluetooth de care mă pot declara foarte mulțumit, fiind capabilă să ofere o calitate a sunetului foarte bună, precum și un excelent raport calitate – preț. Design-ul compact și reușit este și el un plus, iar același lucru este valabil și în cazul autonomiei oferite.
Pe mine m-a convins să o cumpăr; drept urmare după ce am trimis înapoi produsul primit în teste am dat imediat comanda pentru unul, doar că varianta de culoare pe care am ales-o a fost cea argintie (sincer mi se pare că arată mult mai bine pe argintiu decât auriu, dar asta este pur și simplu o părere subiectivă 🙂 ).
Cât costă? Remax RB-M3 are în momentul de față un preț de 154 lei și este disponibilă în toate variantele de culori, amintite la început, în cadrul ofertei GSMnet.ro.