Philips Xenium V787 – un smartphone cu baterie de 5000 mAh, 4G și display FHD de 5″

0
398
Philips Xenium V787

Philips Xenium V787 este noul smartphone marca Philips ajuns pe piața locală, acesta fiind un model care pune accent pe autonomie, venind cu o baterie cu o capacitate mare.

Noul smartphone Philips Xenium V787 este alimentat de o baterie cu capacitatea de 5.000 mAh, așadar va oferi o autonomie ridicată, iar acesta va urma a fi disponibil în cadrul ofertei de telefoane mobile a celor de la RCS-RDS, dar și la alți retaileri, prețul de comercializare fiind de 1299 lei.

„Lansăm un nou model din gama Xenium, care oferă o durată de funcţionare de până la 24 de ore, în convorbire şi până la 36 de zile, în regim stand-by.” – Radu Ionescu, reprezentant distribuţie telefoane mobile Philips

Philips Xenium V787 rulează sistemul de operare Android 5.1 Lollipop, iar telefonul este construit în jurul unui ecran IPS cu diagonala de 5 inch și care poate afișa o rezoluție Full HD (de 1920 x 1080 pixeli), beneficiind de asemenea de tehnologia SoftBlue, cea care reduce reduce lumina albastră cu până la 86%, astfel încât ochii să fie protejați și să se reducă efectul de oboseală al acestora.

Philips Xenium V787

La baza smartphone-ului se află un procesor de tip octa-core tactat la 1.3 GHz (am căutat mai multe informații și din câte se pare este vorba de un procesor MediaTek MT6753, pe ARM Cortex-A53), iar memoria RAM este de 2 GB. Acesta pune la dispoziția utilizatorului un spațiu de stocare de 16 GB, iar dacă nu este suficient există posibilitatea de extindere prin intermediul unui card microSD de până la 128 GB.

Urmând a fi disponibil și în cadrul ofertei Digi Mobil, trebuie evidențiat faptul că Philips Xenium V787 este compatibil cu rețeaua 4G a acestora (suportând așadar reţelele de tip FDD-LTE şi TDD-LTE), iar pe partea de conectivitate lista este completată cu funcțiile Wi-Fi, GPS/A-GPS și bluetooth 4.0, precum și cu portul microUSB și jack-ul audio de 3.5 mm. Mai trebuie precizat și faptul că se oferă suport dual-SIM.

Specificațiile lui Philips Xenium V787 mai includ o cameră foto principală de 13 Megapixeli, cu tehnologie PDAF (phase detection autofocus) și LED Flash, precum și o cameră frontală de 5 Megapixeli pentru selfie-uri și apeluri video.

Philips Xenium V787

Articolul precedentNoi smartphone-uri în oferta Digi Mobil, și anume Huawei Mate 8 și Allview V2 Viper X Plus
Articolul următorHuawei Y6 Pro – un telefon care oferă o autonomie ridicată, display de 5″ și 2 GB RAM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.