În cadrul Computex 2015, cei de la ASUS au prezentat noua generație a ceasului inteligent ZenWatch.
Noul ASUS ZenWatch 2 va veni în două dimensiuni diferite și în trei variante de culori, va fi fabricat din oțel inoxidabil, iar sistemul de operare rulat va fi Android Wear. Acesta are certificare IP67, așadar este rezistent la apă și praf, iar, ca și aspect, smartwatch-ul este unul elegant.
Ceasul inteligent dispune de un display OLED, cu sticlă 2.5D și protejat cu Corning Gorilla Glass 3, ca și procesor vine cu un Qualcomm Snapdragon, dar modelul nu a fost încă specificat, iar bateria cu care este echipat va oferi o autonomie de până la 3-4 zile.
ASUS ZenWatch 2 este compatibil cu toate smartphone-urile care rulează sistemul de operare Android, începând cu versiunea Android 4.3 Jelly Bean.
Am spus la început că vom putea alege între două versiuni cu dimensiuni diferite, mai exact între una de 37 mm și care are o curea de 18 mm, respectiv modelul mai mare, de 41 mm și curea de 22 mm. În ceea ce privește cureaua, aici vom putea alege între trei materiale, mai exact cauciuc, piele și metal.
Taiwanezii nu au oferit detalii privind prețul la care acesta va fi comercializat și nici legat de disponibilitate.
Sursa: liliputing & androidauthority