Allview X4 Soul Mini este cel mai nou smartphone din portofoliul companiei brașovene, iar modelul de față este unul care se adresează celor care sunt în căutarea unui model elegant, care să vină cu noul sistem de operare Android 7.0 Nougat.
Noul terminal al companiei este cel mai accesibil model al acestei game, iar accentul este pus pe design, care este unul elegant (construcția fiind metalică), dar și pe capabilitățile camerei foto. Specificațiile lui Allview X4 Soul Mini sunt unele decente, deși nu putem spune că excelează atunci când vine vorba de procesor și capacitatea bateriei.
Ce specificații are Allview X4 Soul Mini?
Allview X4 Soul Mini vine cu un display IPS cu diagonala de 5 inch, care este protejat cu sticla Dragontrail Glass, iar rezoluția acestuia este una HD, de 1280 x 720 pixeli. De „motorizare” are grijă un procesor MediaTek de tip quad-core tactat la 1.25 GHz (pe ARM Cortex-A53), acceleratorul grafic Mali T720 și 2 sau 3 GB memorie RAM. Avem la dispoziție un spațiu de stocare de 16 GB, precum și posibilitatea extinderii acestuia cu un card microSD de până la 128 GB (slotul este unul de tip combo, deci el poate gazdui alternativ o a doua cartelă SIM sau cardul de memorie).
Allview X4 Soul Mini rulează noul sistem de operare Android 7.0 Nougat, iar acesta dispune de conectivitate 4G LTE atât în standardul FDD, cât și cel TDD (important dacă aveți abonament Digi Mobil), iar vitezele pot atinge 150 Mbps în download, respectiv 50 Mbps în upload. Pe listă aici mai adăugăm senzorul de amprentă (amplasat pe partea din spate a telefonului), Wi-Fi 802.11 b/g/n, Wi-Fi Direct, Bluetooth 4.0 cu A2DP si EDR, un port microUSB 2.0 și jack de 3.5 mm.
După cum spuneam la început, accentul este pus și pe partea de Foto & Video, așadar Allview X4 Soul Mini vine echipat cu o cameră foto principală de 13 Megapixeli (senzor Samsung S5K3L8, autofocus cu detecție de fază, bliț LED și o deschidere a diafragmei de f/2.0) și cu o cameră foto frontală de 8 Megapixeli, pentru selfie-uri perfecte.
Noul smartphone Allview X4 Soul Mini are dimensiuni de 143.5 x 73.9 x 7.65 mm și cântărește 144 de grame, iar acesta este disponibil în momentul de față la precomandă, livrările urmând a fi făcute începând cu data de 9 mai 2017. Ce preț are telefonul? Allview X4 Soul Mini în versiunea cu 2 GB RAM costă 749 lei, în timp ce modelul cu 3 GB RAM are un preț de 799 lei.