Allview Viva H801 este cea mai nouă tabletă care și-a făcut loc în portofoliul companiei, aceasta fiind listată deja de câteva zile pe site-ul oficial Allview.
Pot spune că am aflat de modelul de față dintr-o pură întâmplare, aruncând o privire pe site-ul companiei, cei de la Allview nefăcând un anunț oficial privind lansarea acesteia. De asemenea, Allview Viva H801 nu este chiar o tabletă care să reușească să iasă în evidență în vreun fel anume, mai ales că prețul la care este listată mi se pare a fi unul puțin cam ridicat pentru ceea ce are de oferit și dacă ne raportăm la alte modele de tablete aflate pe piață.
Mai exact, Allview Viva H801 are un preț de 599 lei, iar la această sumă de bani primim o tabletă care are la baza sa un procesor de tip quad-core tactat la 1.3 GHz (pe ARM Cortex-A7), alături de un GPU Mali-400 și o memorie RAM de 1 GB, iar spațiul de stocare pus la dispoziție este de 8 GB, fiind de asemenea prezent și un slot pentru un card microSD de până la 128 GB.
Display-ul IPS măsoară 8 inch în diagonală și poate afișa o rezoluție HD, de 1280 x 800 pixeli, iar sistemul de operare rulat este Android 5.1 Lollipop. Avem parte de conectivitate 3G cu o viteză în download de până la 21.1 Mbps și până la 5.76 Mbps în upload, lista fiind completată cu WiFi 802.11 b/g/n , WiFi Direct, Hotspot, Bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, un port microUSB 2.0 și un jack audio de 3.5 mm.
Pe partea din spate a tabletei se află o cameră foto de 5 Megapixeli, cu autofocus, LED Flash și care poate filma la o rezozluție 1080p cu 30 fps, în timp ce pe partea frontală a lui Allview Viva H801 se află o cameră foto de 2 Megapixeli, care se poate dovedi utilă în cazul unor apeluri video și pentru câte un selfie ocazional.
Allview Viva H801 are dimensiuni de 219,4 x 126,8 x 9,4 mm și cântărește aproape 366 de grame, iar bateria are capacitatea de 4.300 mAh, aceasta fiind capabilă să ofere o autonomie în standby de până la 200 de ore.