Allview Viva C702 – o tabletă cu specificații modeste, care nu reușește să iasă în evidență cu nimic

1
36549
Allview Viva C702

Intrând azi pe site-ul celor de la Allview am observat că este listată o nouă tabletă de buget, și anume Allview Viva C702, un model care se vrea a fi unul de buget, după cum ne putem da seama din prețul și specificațiile pe care le are.

Tableta Allview Viva C702 nu reușește însă să fie foarte atractivă, specificațiile sale fiind unele destul de modeste, chiar dacă vorbim de un preț destul de mic. Nu pot spune că aș recomanda-o, iar asta pentru că putem găsi alternative mai bune că aceasta, chiar dacă ar însemna să plusăm puțin la suma de bani. Ce are mai exact de oferit noul model? Haideți să vedem împreună.

Vorbim de o tabletă care se dorește a fi portabilă, ea fiind creată în jurul unui display LCD cu diagonala de 7 inch. Rezoluția pe care o afișează acesta este una de 1024 x 600 pixeli, fiind destul de mică (ar fi fost de preferat o rezoluție HD, chiar dacă vorbim de un model de buget). Allview Viva C702 are dimensiuni de 194 x 108 x 8,5 mm, iar ea cântărește 252 de grame.

Allview Viva C702

Allview Viva C702 rulează sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow, iar de „motorizare” se ocupă un procesor de tip quad-core tactat la 1.3 GHz (pe ARM Cortex-A53), fiind cel mai probabil vorba de un chipset MediaTek, cu Mali 400 MP2 GPU pentru partea de grafică și o memorie RAM de 1 GB. Primim o memorie internă de 8 GB, iar spațiul de stocare poate fi extins cu până la 128 GB folosind un card microSD.

Avem parte de o cameră foto frontală VGA (din experiențele avute în trecut pot spune că nu poate oferi o calitate deloc bună a imaginii în timpul apelurilor video), iar în ceea ce privește conectivitatea primim Wi-Fi 802.11 b/g/n , Wi-Fi Direct, hotspot, un port microUSB 2.0 și un jack audio de 3.5 mm. Bateria are capacitatea de 2.700 mAh și poate oferi, în teorie, o autonomie de până la 5 ore în utilizare moderată.

Noua tabletă Allview Viva C702 este disponibilă în momentul de față pe bază de precomandă la un preț de 299 lei, livrările urmând a fi făcute începând cu data de 1 martie 2017.

Allview Viva C702

Articolul precedentLenovo Yoga A12, noua tabletă hibrid a companiei – poate fi considerată o variantă mai accesibilă a lui Lenovo Yoga Book
Articolul următorAllview X4 Soul este primul smartphone Allview echipat cu o cameră foto duală – Specificații complete și preț

1 COMENTARIU

  1. E cea mai proasta tableta sincer nu sfatuiesc pe nimeni sa o.cumpere isi va lua o mare teapa se blochează,da eroare la aplicatii e terminata rau de tot

Comentariile sunt închise.